duminică, 5 octombrie 2014

TRĂITE 2



Văd tot mai des un individ, absolvent de teologie şi avocat de meserie, dintre aceia pricepuţi la toate şi care, probabil, va deveni unul dintre parlamentarii cei mai zeloşi din următorii ani, cu un discurs persuasiv la nivelul mediocrităţii, un fel de viitor Tache Gheorghidiu, capabil să mângâie suav coarda naţionalismului ortodoxist şi chiar să atingă unele note de tristă amintire ale perioadei interbelice. Sunt convins că tot atât de priceput ar fi fost să cânte pe strunele socialismului multilateral dezvoltat, tot atât de naţionalist chiar protocronist, dar mai puţin ortodox, capabil să înfiereze cu mânie proletară pretenţia bisericii la patrimoniu, pretenţie care, oricum nu s-ar fi exprimat nici măcar în visul ierarhilor ori a clerului mai preocupat de turnarea aproapelui decât de izbăvirea lui. Astfel de indivizi, deosebit de periculoşi, capabili să invoce donaţiile făcute bisericii de la Dragoş Vodă încoace, nu specifică niciodată că ele nu s-au făcut din averile proprii ale celor atât de milostivi ci din avuţia tuturor dar după bunul lor plac. Adică cei care decideau asupra vieţii tale de-aici le donau din ceea ce era şi al tău celor care trebuiau să le asigure donatorilor o viaţă liniştită şi dincolo. Oare nu-i cumpărau, oferindu-le trai bun, pe pământ, slujitorilor Domnului pentru liniştea vieţii lor de apoi? Şi-odată învăţaţi la trai bun nu s-ar mai dezlipi de el nici chiar de dragul Domnului, ca musca de rahat!
Cât de prost, cât de naiv sau cât de lichea poţi fi ca să vorbeşti despre sfinţenia unor astfel de indivizi care demonstrează şi astăzi că nu sunt interesaţi decât de bunăstarea proprie, de privilegii şi de toate avantajele pe care ţi le dau banii şi averea. Nimic de-a face cu spiritul. Până şi ţinătorii de diete sunt mai aproape de spiritualizare fiindcă îşi supun trupul unor cazne cu legume, fructe şi cereale decât burduhoşii sclavi ai lăcomiei insaţiabile.
Şi, cu siguranţă, nimic nu are asta de-a face cu mileniul trei ci, mai degrabă, cu Evul Mediu şi vremea celui Mare şi Sfânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu